Caracteristici teava PEHD (polietilena de inalta densitate, politub)
Polietilena este un material plastic obținut prin polimerizarea etilenei (derivat al petrolului). Procedeul de fabricaţie al tevilor din PEHD se numește extrudare.
Tevile sunt de culoare neagra cu benzi de co-extrudare albastre (tevile de apa potabila) și galbena (țevile pentru distribuție gaze naturale).
Tevile din PEHD sunt marcate pe toată lungimea lor cu date privitoare la: producător, dimensiuni (diametru, grosime de perete), tip de material (PE80 sau PE100), presiune nominala, SDR, data de producție, standard de referință. Pentru dimensiuni, grosimea tevii si greutatea pe metru liniar, consultatihttp://www.bifcons.ro/documente/dimensiuni-tevi-pehd-pe80-pe100-apa.pdf
Durata de viata a tevilor din PEHD este de minim 50 de ani în condiții normale de punere în opera, manipulare, depozitare si exploatare.
Folosirea materiilor prime de calitate, extrudarea pe linii de fabricație cu eficiență dovedită, specifice acestui tip de materiale, permit producerea tevilor HDPE, în condiții controlate și care prezintă următoarele caracteristici generale :
- Comportament mecanic foarte bun;
- Rezistență chimică excelentă
- Stabilitate la radiații
- Rezistenta la radiațiile ultraviolete
- Rezistenta la coroziune și abraziune
- Rezistentă ridicată și la temperaturi joase (– 40°C)
- Flexibilitate ridicată
- Atoxicitate
- Siguranță și simplitate la îmbinare
- Greutate redusa
DEFINITII
SDR (Raportul dimensional standard)
Număr rotunjit care exprimă raportul dintre diametrul exterior nominal şi grosimea nominală a peretelui. SDR = DN/g. Pentru același diametru, un SDR mai mic înseamnă o grosime mai mare în carne a țevii, pe când un SDR mare înseamnă o grosime mai mică a peretelui țevii. În general, la țevile destinate rețelelor de distribuție de apă potabilă, SDR-ul variază de la 9 la 41.
PN (Presiunea nominală a ţevii)
Valoarea în bari, a unei presiuni interioare de apă, menținute constante, pe care țeava trebuie să o suporte fără defecte timp de 50 de ani la o temperatură de 20°C. Valoarea PN este invers proporțională cu SRD. O țeavă cu SDR mic (deci cu perete mai gros) rezistă la o presiune mai mare, iar cu cât SDR crește, PN scade.
MRS (Rezistenţa minimă necesară)
Reprezintă efortul echivalent, pe termen lung, în peretele ţevii în MPa, la care ruperea s-ar putea produce peste 50 de ani. Valoarea MRS înmulțită cu 10 servește ca bază la clasificarea materialului țevii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu